Arta nu scuza scopul!

  1. Arta nu trebuie sa aiba de-a face cu jocurile din culisele politicii
  2. Arta nu e o arma intr-o societate in care respectul pentru sine, pentru ceilalti, pentru democratie exista
  3. Piata hotaraste singura valoarea unui obiect de arta.
  4. Mi-e indiferent daca se vinde sau nu Cumintenia Pamantului.
  5. Cultura ar trebui sa fie egala cu toate celelalte ramuri importante ale societății.

Cu toții, indiferent de alegeri sociale, politice ori personale, trebuie să avem accesul neîngrădit la cultura naturală, nealterată de tot felul de obiective calculate cu precizie de un analist politic și îmbrățișate fără suflare de către marii noștri aleși. Din păcate, nu cred ca sunt în măsură să le comentez politic acțiunile, însă social sunt cu totul îndreptățit, la fel ca oricine altcineva care are în buletin la naționalitate scris: ROMÂNĂ! De ce trebuie ca un obiect de artă, care este printre puținele materii din acest Univers care se apropie la un pas de divin și de ”pur” (nu, nu e detergentul, e trăsătura cu care ne naștem și pe care o pierdem prea repede), să devină unealtă de cioplit impresiile și alegerile cetățenilor? Personal, nu mă afectează cu nimic dacă se vinde sau nu...Dar, mă afectează ca tânăr artist și ca, sper, modest urmaș al marelui Brâncuși să văd cum fluxul artistic e prins din nou în vârtejul unui regim politic. Atât am avut de spus. Restul e tăcere. Rămân doar cu un gând și un sentiment... fără sens pentru ei, fără viitor pentru mine... sau cine știe.

Episodul I

Episodul II

Episodul III

Episodul IV

Episodul V

Oare sunt singurul? Dacă nu, hai sa facem ceva! Unul nu-i impresionează, dar toți... e ceva!